Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, participă în acest weekend la Consiliul Naţional al Partidului Mişcarea Populară, acţiune care se desfăşoară la Sinaia.

Traian Băsescu, preşedinte de onoare al PMP, a preluat din start frâiele discuţiei şi a ţinut să transmită câteva avertismente dure.

Articolul continua dupa recomandari

Pe de o parte, Băsescu îi ceartă pe liderii Partidului Naţional Liberal spunând despre aceştia că "nu înţeleg de ce se dau uimiţi de gaura de la buget. Când a trecut Legea pensiilor prin Parlament, inclusiv cu voturi de la ei, n-au remarcat ce ne aşteaptă? În expunerea de argumente scria clar. Deficit 8 miliarde pe 2019, 24 de miliarde pe 2020, 53 de miliarde pe 2021 şi 81 de miliarde pe 2022. Dacă le adunaţi, ies 136 de miliarde. Deci când s-a votat Legea pensiilor, a trecut prin Parlament cu expunerea de motive pusă pe masă, au avut-o toţi. Aşa că de ce om plânge de surprize?".

Pe de altă parte, fostul şef al statului anunţă că "România se prăbuşeşte dacă nu facem investiţii. În paralel cu împrumuturile făcute pentru plata pensiilor, trebuie să valorificăm la maxim fondurile europene pentru investiţii. Aici este cheia succesului guvernului Orban. Noi trebuie să ne bazăm afirmaţiile pe realităţi. Că nu ţin multă vreme poveştile când te faci că nu ştii realitatea, şi îndrugi verzi şi uscate la televizor. Deci deficitul la pensii s-a ştiut. Aşa că problema pe care şi-o pun acum nu poate fi cum a apărut deficitul, ci cum finanţezi deficitul. Iar finanţarea deficitului nu se va putea face decât din împrumuturi. Aici ele vor trebui luate pentru că înţeleg că toată lumea e de acord, de la preşedinte, premier, miniştri din guvern că nu se va mai modifica legea pensiilor, dar, repet, România se va prăbuşi dacă în paralel cu împrumuturile pentru plata pensiilor nu se vor face investiţii".