Duminică, la ora 7 dimineaţa, se deschid aproape 19 mii de secţii, pentru alegerile prezidenţiale 2019. Câţi români au drept de vot, cum pot afla secţia la care sunt arondaţi şi ce reguli trebuie să respecte aflaţi din acest video de la Valentin Butnaru.

Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

Articolul continua dupa recomandari

Desemnarea câștigătorului

Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi valabil exprimate ale alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente. În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin.

Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului, până la depunerea jurământului de către Preşedintele nou ales. Perioada poate fi prelungită, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă.

Românii cu drept de vot

18.963.792 este numărul total de alegători români înscrişi pe listele electorale permanente. Românii care au împlinit vârsta de 18 ani, inclusiv în ziua alegerilor, au dreptul la vot.

Aceeaşi regulă se aplică şi în cel de-al doilea tur, din data de 24 noiembrie.

Reguli de vot la alegeri prezidențiale 2019

Pe siteul www.registrulelectoral.ro introduceţi datele personale şi veţi afla secţia de votare la care aţi fost arondat, inclusiv adresa acesteia. Şi în străinătate, dar şi în ţară, puteţi vota cu un act de identitate valabil, emis de statul român. Secţiile de votare din ţară se deschid duminică dimineaţă la ora 07.00 şi se închid la ora 21.00.

Votul pe liste suplimentare

Pe listele suplimentare pot vota alegătorii care se prezintă la vot şi fac dovada că au domiciliul pe raza secţiei de votare respective, însă au fost omişi din lista electorală permanentă. De asemenea, persoanele care îşi au domiciliul în altă localitate, dar şi alegătorii cu mobilitate redusă pot vota pe listele suplimentare.

Urna specială poate fi solicitată de persoanele netransportabile din motive de boală sau invaliditate, dar şi de cei privaţi de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale.