Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis joi, cu 34 de voturi pentru și o abținere, să retragă titlul de doctorat al fostului premier Victor Ponta.

Potrivit președintelui CNATDCU, Viorel Barbu, comisia de experți a constatat că există în lucrarea de doctorat “calupuri de text care sunt preluate integral”, aproximativ o treime de text fiind "plagiat".

Articolul continua dupa recomandari

Comisia de lucru a fost formată din trei profesori: Florin Streteanu (Facultatea de Drept a Universității 'Babeș-Bolyai'), Valentin Constantin (Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara), Dan Claudiu Dănișor (Facultatea de Drept a Universității Craiova).

“Au analizat sesizarea de plagiat în ceea ce privește teza domnului Victor Viorel Ponta, intitulată “Curtea Penală Internațională”. Comisia de lucru a recomandat CNATDCU că teza de doctorat nu respectă standardele de etică a cercetării științifice și propune retragerea titlului de doctor în drept în baza articolului 170 din Legea 1 din 2011. Consiliul a luat în discuție această propunere, a avut cvorum, din 47 de membri au fost 35 prezenți. Au votat pentru 34 și a fost o abținere”, a anunțat președintele CNATDCU.

El a precizat că decizia CNATDCU va fi comunicată lui Victor Ponta, care are dreptul în termen de zece zile să depună o contestație.

“Dacă se face contestație, se fixează o nouă comisie de analiză a contestației, formată din trei membri, care analizează contestația și dacă rămâne în vigoare decizia în urma contestației, atunci propunerea este înaintată ministrului Educației pentru a da ordinul de retragere a titlului”, a explicat șeful CNATDCU.

sursa: AGERPRES