Presa britanică publică primele imagini cu tatăl proaspetei soții a prințului Harry, după externarea din spitalul din Rosario, Mexico, unde a suferit o intervenție la inimă.

Articolul continua dupa recomandari

Daily Mail scrie că tatăl lui Meghan Markle a fost surprins cumpărându-și o cafea de la un local din Rosario, la doar câteva ore după ce a fost externat din spital.

Tatăl fostei actrițe Meghan Markle, devenită ducesă de Sussex în urma căsătoriei cu prințul Harry, într-o ceremonie ce a avut loc sâmbătă, la castelul Windsor, a fost în centrul atenției înainte de nuntă, în legătură cu prezența lui la eveniment.

Inițial, se știa că bărbatul își va conduce fiica la altar, însă, ulterior, după apariția unor imagini controversate, Thomas Markle a anunțat că nu va mai participa la nuntă.

La doar o zi, Meghan Markle a comunicat presei că tatăl ei va lipsi de la nuntă, deoarece va fi supus unei intervenții chirurgicale la inimă. 

Miercuri, tatăl soției lui Harry a fost operat pentru a-i fi introduse trei stenturi, un tub de dimensiuni mici pe care medicul îl introduce într-o arteră.

Singurul membru al familiei fostei actrițe prezent la nuntă a fost mama acesteia, Doria.

Potrivit tmz.com, Thomas Markle a declarat, după ceremonia din Marea Britanie, pe care a urmărit-o la televizor, că va regreta toată viața că nu a fost prezent la nuntă.

'Ceremonia a fost frumoasă și a scris istorie. Voi regreta toată viața că nu am putut fi acolo și nu am putut să-mi țin fiica de mână", a spus Thomas Markle, în vârstă de 73 de ani.