Debutează în modelling la vârsta adolescenţei, au grijă ce şi cât mănâncă, mai mult, nu trece zi în care să nu se antreneze cu simţ de răspundere! Unii îşi lucrează musculatura, alţii doar se menţin în formă, pentru că lucrează cu designeri care nu preferă modele bine-făcute. E foarte clar că viaţa bărbaţilor care prezintă moda nu e deloc simplă. Dar mai bine să vedem acum ce domni sunt consideraţi a fi cele mai sexi modele masculine ale anului.

Rob Evans are 27 de ani şi foarte mult succes în branşă. Modelul, care este şi boxer, este reprezentat de nu mai puţin de 10 agenţii din întreaga lume. Rob nu s-a limitat la campanii sau la podiumuri. A apărut în videoclipuri, dar a fost selectat şi să facă parte din juriul unor emisiuni-concurs de modă.

Articolul continua dupa recomandari

Nick Bateman are 29 de ani şi este pasionat de artele marţiale, pe care le practică încă de la vârsta de 4 ani. Trofeele şi medaliile obţinute în competiţii sunt aproape la fel de numeroase ca şi distincţiile primite pentru performanţele în modelling. Bateman cochetează şi cu actoria. A apărut în 5 filme şi în 6 seriale.

Matthew Terry are doar 23 de ani şi - atunci când nu prezintă moda şi nu are sesiuni foto - duce o viaţă normală pentru un tânăr de vârsta lui. Are o iubită pe care o ştie din liceu, un grup de prieteni, se dă cu skateboardul şi cântă la chitară sau la tobe.

Marlon Teixeira are 24 de ani şi este unul dintre cele mai sexi modele ale lumii. Acest lucru i se datorează şi faptului că prin venele sale de brazilian curge atât sânge portughez, cât şi japonez. Lista companiilor care l-au solicitat în campanii este impresionantă. Numărul lor se situează la nivelul sutelor.

La 30 de ani, Jon Kortajarena poate fi considerat veteran în branşă. Primul său contract l-a prins la doar 18 ani, când a devenit imaginea unei celebre case de modă din Italia. Apoi au urmat prezentări după prezentări, dar şi tot felul de campanii publicitare şi reclame TV. Jon şi-a încercat norocul şi în cinematografie, dar nu a jucat decât într-un film.

Chad White are tot 30 de ani şi este preferatul editorilor revistelor pentru bărbaţi. Asta datorită musculaturii sale bine-definite, pe care o întreţine prin mult sport, dar şi cu ajutorul unei alimentaţii sănătoase. Mai mult, Chad este pasionat de gătit, pentru că astfel ştie sigur că mănâncă doar ceea ce trebuie.

Are 35 de ani şi lucrează în modelling de aproape un deceniu şi jumătate. Cu toate acestea, David Gandy rămâne în fruntea listei celor mai sexy modele din lume. Pe lângă sesiuni foto şi campanii publicitare, David scrie editoriale în reviste pentru bărbaţi, are o firmă care produce îngheţată cu proteine, participă la raliuri cu maşini vechi, dar şi cu bărci cu motor, plus că este implicat în multe acţiuni umanitare.