Robert Redford a mărturisit într-un interviu pentru revista Entertainment Weekly, publicat luni, că filmul "The Old Man and The Gun" este ultimul în care va mai apărea în calitate de actor.

"Niciodată să nu spui niciodată, dar am ajuns la concluzia că actoria s-a terminat pentru mine", a explicat actorul în vârstă de 81 de ani, adăugând că "The Old Man and The Gun", care va fi lansat pe 28 septembrie în Statele Unite, este probabil ultimul său film. 

Articolul continua dupa recomandari

El joacă rolul unui bărbat în vârstă de 70 de ani, evadat din închisoare, care se apucă de o serie de jafuri. 

"Voi ieşi la pensiei după acest film pentru că fac asta de când aveam 21 de ani", a mărturisit Redford, care este unul dintre puţinii actori din generaţia sa încă în activitate. 

De la sfârşitul anilor 1970, a apărut rar în faţa camerelor de filmat, preferând să investească în cariera de regizor. 

El a realizat nouă lungmetraje, între care primul, "Oameni obişnuiţi", i-a adus premiul Oscar pentru "cea mai bună regie" în 1981. 

Californianul a fondat şi Festivalul de cinema de la Sundance în 1978, devenit al doilea cel mai important din lume după Cannes. 

Ca actor, nu a fost niciodată recompensat cu un premiu Oscar, deşi multe dintre rolurile sale au fost salutate de critică: "Cacealmaua", "Toţi oamenii preşedintelui", "Cele trei zile ale Condorului" sau "Departe de Africa". 

Cu toate acestea, a primit un Oscar onorific în 2002 pentru întreaga activitate. 

"Redford dădea impresia că totul este uşor", a reacţionat actorul american Rob Lowe pe Twitter. "Era prea subtil şi prea frumos pentru a fi un actor de recompensat". 

Robert Redford s-a născut la 18 august 1936. Este actor, regizor, producător, model şi filantrop american. Fondatorul Festivalului de Film Sundance, Redford a primit Premiul Oscar de două ori, în 1981 pentru regia filmului "Oameni obişnuiţi/ Ordinary People" şi pentru întreaga sa activitate în 2003.

Cariera sa cuprinde numeroase filme apreciate atât de critici cât şi de public. Printre acestea se pot enumera, "Jeremiah Johnson" (1972), satira politică "Candidatul" (1972), "Cei mai frumoşi ani/ The Way We Were" (1973) şi "Cacealmaua/ The Sting" (1973), rol pentru care a fost nominalizat la premiul Oscar.

Pe parcursul anilor 1974 - 1976, Redford a fost în topul box-office cu filmele "Marele Gatsby/ The Great Gatsby" (1974), "Marele Waldo Pepper/ The Great Waldo Pepper" (1975) şi "Cele trei zile ale Condorului/ Three Days of the Condor" (1975). Popularul şi aclamatul "Toţi oamenii preşedintelui" (1976), regizat de Alan J. Pakula şi scris de Goldman, a fost un film care a costituit un punct de reper pentru Redford.

Sursa: News.ro

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook