Mariah Carey şi-a dat în judecată fosta asistentă, pe care celebra cântăreaţă o acuză că ar fi încălcat o clauză de confidenţialitate, dar şi pentru neglijenţă şi chiar furt.

Mariah Carey, una dintre cele mai bine plătite cântăreţe din lume cu 200 de milioane de discuri vândute, solicită daune de cel puţin 3 milioane de dolari de la Lianna Azarian.

Articolul continua dupa recomandari

Mariah a cerut şi un ordin de restricţie care să o împiedice pe fosta asistentă să încalce acordul de confidenţialitate, potrivit documentelor depuse la Curtea Supremă din statul New York. 

Lianna Azarian a lucrat pentru Mariah Carey din martie 2015 până în noiembrie 2017 ca asistent executiv, se arată în documente. 

Site-ul TMZ a scris că Lianna Azarian a înregistrat-o în secret pe Mariah Carey şi a ameninţat-o că publică "ruşinoasele" înregistrări dacă nu este plătită cu 8 milioane de dolari.