Din peste 100 de mii de participanţi, Laura Bretan a fost selectată să participe la preselecţiile uneia dintre cele mai cunoscute emisiuni de peste Ocean.

Incredibil este ceea ce a făcut şi apoi tânăra cu voce de înger.

Articolul continua dupa recomandari

Laura: Totul a început la vârsta de 4 ani, am cântat în biserică prima dată. Simt că vocea mea provine din ceva care este mai presus de mine.

Laura a devenit rapid un fenomen peste Ocean. Apoi a început să cucerească scene de peste tot din lume. Germania, Italia sau Emiratele Arabe sunt doar câteva dintre ele.

În România, a concertat la Sala Palatului, la Opera din Cluj şi la Ateneul Român.

Laura: Viaţa mea s-a schimbat la 180 de grade, sunt noi oportunităţi acum, s-au deschis noi uşi. Deci sunt extrem de bucuroasă. Cânt foarte multe stiluri muzicale, mi ar plăcea să continui să cânt operă, dar de ce nu, aş vrea şi să încerc alte genuri.

Prestațiile sale au devenit virale, fiind urmărite de zeci de milioane de oameni de pe tot globul. Tânăra artistă a devenit un adevărat fenomen în Statele Unite unde fost invitată și intervievată la posturi importante de televiziune. De asemenea a fost prezentată în articole scrise de revista People.

Acum a mai adăugat un duet pe listă. Tânăra soprană a concertat în weekend la Cluj, alături de celebrul Michael Bolton.