Când iubeşte, Justin Bieber nu se uită la bani. Jumătate de milion de dolari a costat inelul cu care, în Bahamas, a cerut-o în căsătorie pe Hailey Baldwin. Artistul i-a adresat marea întrebare sâmbăta trecută. La câteva săptămâni după ce a primit binecuvântarea tatălui... socru.

Tineri, frumoşi şi îndrăgostiţi, Justin şi Hailey sunt în culmea fericirii. Sunt atât de nerăbdători să devină soţ şi soţie că au început deja pregătirile. Vor o petrecere mică, la care să participe doar familiile. Până atunci se copleşesc, reciproc, cu daruri. Hailey i-a făcut cadou de logodnă o brăţară viitorului soţ. Placată cu diamante, ea este inscripţionată Baby şi vine ca răspuns la uluitorul inel cu care frumoasa blondă a fost cerută în căsătorie. 

Articolul continua dupa recomandari

Jack Solow este unul dintre cei mai apreciaţi bijutieri de la Hollywood. Iar Justin nu a fost un client dificil. Ştia exact ce vrea. 

Hailey şi Justin nu sunt singurii care s-au logodit în grabă. Ariana Grande a spus "Da",  după doar o lună de relaţie. Şi mai grăbiţi au fost Khloe Kardashian şi Lamar care, în acelaşi interval de timp erau deja în faţa altarului. O idee mai răbdători au fost Mariah Carey şi Nick Cannon. Şase săptămâni i-au luat lui Nick să îşi ia inima în dinţi. Majoritatea mariajelor pe repede înainte din showbiz au eşuat însă. La fel cum s-a întâmplat şi în cazul lui Tom Crusie şi Katie Holmes. Cei doi s-au logodit după 2 luni de relaţie.