Îl ştiţi din postura de analist de modă, din cea de invitat, iar acum, Alin Gălăţescu a trecut în spatele camerei de filmat şi pentru scurt timp a devenit un reporter veritabil. Unul dintre cei mai renumiţi parfumieri a sosit în ţara noastră.

O vizită scurtă, moment numai bun să îi aflăm, în exclusivitate, povestea. Olandezul Jan a ridicat un imperiu din arome. Creează esenţe de nişă care ajung pe pielea oamenilor din lumea întreagă.

Articolul continua dupa recomandari

Nu urmăreşte tendinţele. Spune că îşi doreşte să facă parfumuri eterne. Iar pentru asta lucrează cu parfumieri renumiţi din Londra, Paris şi New York dar şi cu fetele lui.

Jan Ewoud Vos, fondator brand de parfumuri: Îmi place clasicul, îmi place modernul, îmi place trupa Rolling Stones, îmi place Mozart, sunt fragmente din diverse influenţe, interpretate de viziunea mea.

Aşa sunt şi parfumurile pe care Jan Ewoud Vos le creează. Senzuale, sobre, complexe, moderne sau atemporale. 17 mililitri de esenţe care spun poveşti unice.

O istorie pe care parfumierul o scrie din 2007 încoace, dar a cărei idee a început mai demult.

Alin Gălăţescu, analist de modă: În 2002 m am trezit într-o dimineaţă şi am avut soiul ăsta de vis. Mi am imaginat un loc unde multă lume petrece. E vorba despre exces, lumea strigă, urlă, sunt mulţi bani în joc.

Reporter: Prea mult zgomot.

Alin Gălăţescu, analist de modă: Şi, totuşi, prea puţin timp. Femeile dezvăluie prea mult din orice, bărbaţii sunt prea zgomotoşi. Dintr-odată o femeie intră îmbrăcată doar într-o rochie albă, simplă, fără bijuterii, fără firme.

Reporter: Viziunea ta.

Alin Gălăţescu, analist de modă: Da, şi asemenea lui Grace Kelly. Pură, frumoasă prin sine însăşi şi în momentul în care intră în locul respectiv, toată lumea rămâne mută.

Pe scurt, simplu, pur şi elegant. Parfumurile lui Jan Ewoud Vos se vând acum în 40 de ţări ale lumii. Iar de businessul de succes se ocupă doar o mână de oameni, printre care şi fiicele parfumierului. Sunt şapte angajaţi care transformă viziuni în arome.

Jan Ewoud Vos, fondator brand de parfumuri: Cred că atunci când combini pasiunea, cu răbdarea, câştigi. Şi ar mai fi nevoie de încă un element: talentul. Dacă ai pe cineva care e talentat, şi e pasionat de ceea ce face şi vrea să investească pe termen lung şi este răbdător, poţi obţine un produs care e de la A la Z şi totul este perfect.

Este filozofia care îl ghidează pe Jan Ewoud Vos în universul parfumurilor. O lume la care a ajuns aproape întâmplător.

Reporter: Ai sosit în lumea parfumurilor, după cinema şi după fotografie, cum ai putut face trecerea între aceste lumi?

Jan Ewoud Vos, fondator brand de parfumuri: Înainte de toate am avut o companie de călătorie, timp de 10 ani. Cred că toate pasiunile mele s-au întâlnit în lumea parfumurilor. A face un parfum înseamnă să creezi un vis, visul începe cu ambalajul, există o lume în jurul lui.

Tocmai pentru că e îndrăgostit de frumos şi pasionat de detalii, parfumierul lucrează la o singură sticlă chiar şi trei ani. Inventează nume pentru fiecare esenţă şi semnează personal fiecare flacon. Cel mai recent parfum a fost lansat chiar în acest an.

Jan Ewoud Vos, fondator brand de parfumuri: După parfumul numărul 12, nu m am gândit niciodată că o să l fac pe cel de-al 13-lea. Nu poţi produce la infinit, aşa că mi am spus: întotdeauna voi avea 12 parfumuri, precum cadranul unui ceas, Dacă facem un nou parfum, scoatem unul dintre cele 12 parfumuri, oamenii îl pot cumpăra în continuare, dar nu va fi activ acolo.