În faţa a peste 700 de invitaţi, Gigi Becali a făcut spectacol la nunta fiicei sale, Teodora. Omul de afaceri a cântat, a aruncat cu bani spre formaţie, a plâns la discursul miresei, iar la final, i-a aliniat pe ospătari pentru a le împărţi un bacşiş generos.

Petrecerea grandioasă de la Palatul Snagov a ţinut până la răsărit. Printre invitaţi s-a aflat Gheorghe Hagi, finul lui Becali.

Articolul continua dupa recomandari

Gigi Becali a plâns, a râs și a aruncat cu mii de euro, la nunta fiicei sale

Gigi Becali a fost în centrul atenţiei la nunta fiicei sale, Teodora. În faţa finului Gheorghe Hagi şi a socrului mic, omul de afaceri este filmat de invitaţi cum adună de pe masă banii pe care se pregăteşte să-i arunce a doua oară spre formaţie.

Surprinsă de ploaia de bancnote, chiar în timp ce făcea curăţenie, o angajată a localului încearcă să-l ajute. cu aspiratorul. Fără succes însă. Gigi Becali nu rămâne dator şi o răsplăteşte pe femeie.

Omul de afaceri a alternat momentele de euforie cu cele de emoţie. La discursul ţinut de fiica sa atunci când a fost adus tortul, i-au dat lacrimile.

Atât Gigi Becali, cât şi ginerele său, Mihai Mincu, au purtat ţinute semnate de Alexandru Ciucu, designerul Casei Regale, cel care l-a îmbrăcat şi pe prinţul Albert de Monaco.

Adrian Ciucu, designer de modă: "Camasile au fost de matase şi cu pliseu facut manual. O operatiune migaloasa sa faci pe tot pieptul"

Cei doi au avut câte două costume fiecare, unul pentru ceremonia religioasă şi unul pentru petrecere.

Mireasa, în schimb, a purtat o rochie semnată de designerul libanez Elie Saab, cu un preţ de pornire de 10 mii de euro.

Dimineaţa l-a prins pe Gigi Becali împărţind bacşiş ospătarilor. Angajaţii au fost aliniaţi în cerc şi fiecare a primit o bancnotă de două sute de euro.

La petrecerea organizată la Palatul Snagov, au venit peste 700 de invitaţi.