Actorul american de 57 de ani a fost lovit de o maşină în timp ce mergea pe un scuter. Jurnaliştii care au ajuns la locul accidentului au fotografiat autoturismul al cărui parbriz s-a spart în urma impactului. Până la sosirea unei ambulanţe, şoferul automobilului i-a acordat primul ajutor actorului, care a suferit un traumatism la bazin şi mai multe contuzii.. Transportat de urgenţă la spital, George Clooney a fost externat după doar câteva ore. Deţinător a două premii Oscar, el locuieşte, în această perioadă, în Sardinia, unde filmează o miniserie TV.

Recomandari