"Game of Thrones", seria-fenomen care a atras milioane de fani în întreaga lume, se apropie cu paşi repezi de final. Creatorii serialului au lansat un trailer pentru ultimul sezon al serialului, care are premiera pe 14 aprilie. Mulţi dinte fanii înfocaţi au fost însă de-a dreptul speriaţi de dezvăluirile din trailer. Şi ameninţă chiar să îi dea în judecată pe creatorii seriei.

Abia întorşi acasă, la castelul Winterfell, copiii familiei Stark sunt personajele principale ale noului videoclip. Reuniunea dintre Jon, Arya şi Sansa, care are loc în cripta familiei, a fost urmărită deja de milioane de oameni din întreaga lume. Fanii au fost şocaţi de momentul în care cele mai îndrăgite personaje din poveste par să fie încolţite şi se pregătesc de luptă. 

Articolul continua dupa recomandari

Mulţi cred că cei trei eroi nu vor supravieţui finalului seriei, iar reacţiile lor fac acum înconjurul internetului.

Unii internauţi au observat şi faptul că Bran, un alt copil din familia Stark, lipseşte cu desăvârşire din trailer, alimentând speculaţiile că seria nu va avea un final fericit. Sezonul 8 din "Game of Thrones" debutează pe 14 aprilie şi este probabil cel mai bine păzit din istoria cinematografiei, după ce sezoanele trecute au fost postate pe internet, în urma unor atacuri cibernetice.