Simion Ștefan, mentalistul despre care se spune că poate intra în mintea oricărui om revine în cea mai nouă ediţie iUmor, difuzată mâine seară, de la 20:00, la Antena 1.

Artistul nu vine singur, ci împreună cu Dorian Popa, alãturi de care acesta a pregătit un moment incredibil. Chiar dacă au fost implicaţi în numărul său și Delia și Cheloo, accentul s-a pus pe Mihai Bendeac, cel căruia i s-a pregătit o surpriză!

Articolul continua dupa recomandari

Dorian Popa nu a fost pus în cel mai confortabil loc, artistul fiind nevoit sã stea într-un coșciug, cu capacul închis, minute întregi, iar clipele petrecute acolo nu au fost deloc ușoare! “În momentul în care mi-a prezentat Ștefan planul, am zis da, ce amuzant! Eu îl ador pe Bendeac, îi și sunt dator pentru că a făcut un video despre mine care a devenit viral! Doar că socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din târg. Am ajuns pe platou și am aflat că am de stat în sicriu, cu capacul închis, vreo 15-20 min. Nu a fost de glumă deloc, pentru că nu mai aveam aer la un moment dat! Am transpirat cât nu transpir în două antrenamente legate la sală, iar în ultimele minute nu vreți să știți cum respiram!”, a declarat Dorian Popa. Întregul moment va putea fi urmãrit mâine searã, de la 20:00, la Antena 1.

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac continuă în cel de-al șaptelea sezon ”iUmor”, în fiecare vineri, de la ora 20:00, la Antena 1, căutarea celor mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație. Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Astfel, câştigătorul fiecărei ediții se va califica direct în finală!