Fostă vedetă Disney, Demi Lovato a văzut moartea cu ochii după ce şi-ar fi administrat o supradoză de heroină. Din fericire, paramedicii au ajuns în timp util şi i-au adminsitrat un antidot înainte de a o duce, urgent, la spital.

Articolul continua dupa recomandari

Purtătorul de cuvânt al vedetei a declarat că unele din relatările presei sunt incorecte şi a cerut să i se respecte intimitatea, dar nu a explicat ce informaţii ar fi eronate. În martie, Demi Lovato sărbătorea printr-o postare publică şase ani de abstinenţă. Se pare, însă, că a cedat, din nou tentaţiei, aşa cum spune şi într-o melodie lansată recent.