Manelele sunt la putere pe Youtube, conform statisticilor care prezintă vizualizările românilor pe canalul online de muzică. Dani Mocanu e cel mai vizualizat cântăreţ român în primele şase luni din 2018.

Manelistul implicat în mai multe scandaluri are în 2018 peste 70 de milioane de vizualizări, la 32 de clipuri publicate. 70,9 milioane de vizualizări are Mocanu, conform zelist.ro., devansând-o categoric pe Inna, care a strîns "doar" 52,5 milioane de vizualizări, la 21 de clipuri.

Articolul continua dupa recomandari

Podiumul vizualizărilor românilor în primele şase luni ale anului e completat de Lino Golden, cu 42,2 milioane de vizualizări, strânse cu 28 de clipuri.

Manelele sunt la putere pe Youtube. Florin Salam are cea mai tare melodie

Şi la categoria clipuri ale muzicienilor, manelele sunt la putere pe Youtube. Florin Salam conduce topul cu 28,5 milioane de vizualizări laclipul Buzunarul meu vorbeşte, în vreme ce pe doi e Brianna, cu Lost in Istanbul.

Smiley şi Feli, cu Vals, ocupă ultima poziţie oe podiumul primei jumătăţi de an, 25,8 milioane de vizualizări.

Inna rămâne lider detaşat la numărul de abonaţi, 4,3 milioane pentru canalul ei de Youtube.