Teama de coronavirus le pune în gardă şi pe vedete. Nevoită să zboare cu avionul, Naomi Campbell s-a apărat de COVID-19 cum a ştiut mai bine. Supermodelul a purtat un costum de protecţie care o acoperea aproape în întregime. Iar cântăreaţa Gloria Gaynor a postat în mediul online un videoclip în care se spăla pe mâini şi cântă.

De aproape o jumătate de secol piesa este una dintre cele mai cunoscute melodii dedicate unei... despărţiri. Acum vedeta îi dă însă o nouă interpretare. Care ţine desigur de prevenţie şi de păstrarea  igienei în contextul ameninţării noului coronavirus

Articolul continua dupa recomandari

Şi Naomi Campbell şi-a luat măsuri de precauţie... mai multe decat de obicei. Avea oricum obiceiul să-şi dezinfecteze locul din avion.

Dar, de aceasta dată, frumosul model a purtat un costum de protecţie, mănuşi, mască sanitară şi chiar ochelari. Vedeta a postat apoi poza în mediul online şi a îndemnat lumea să şi pună sănătatea înainte de toate

Şi în familia Kardashian, au fost momente de ingrijorare, mai ales după ce Khloe a tuşit. Din fericire, nu pare sa fie o problema reală.