Lungmetrajul „Shoplifters”, de Kore-Eda Hirokazu, a fost recompensat cu trofeul Palme d'Or, la gala de închidere a celei de-a 71-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes care a avut loc sâmbătă seară.

Pelicula a fost una dintre cele 21 de producţii selectate în competiţia oficială a ediţiei de anul acesta a festivalului.

Articolul continua dupa recomandari

Cineastul japonez s-a aflat acum pentru a şaptea oară în competiţie la Cannes, unde a mai fost premiat în 2013, pentru „Like father, like son” (premiul juriului şi menţiune specială a juriului ecumenic).

„Shoplifters” spune povestea lui Osamu, care dă spargeri împreună cu fiul lui. După o astfel de lovitură, ei întâlnesc o fetiţă, pe care soţia lui Osamu decide să o îngrijească.

În competiţia oficială din acest an a Festivalului de Film de la Cannes au fost proiectate 21 de lungmetraje din ţări precum Franţa, Statele Unite, Iran, Rusia şi China.

Între regizorii care au concurat pentru trofeul Palme d'Or s-au numărat Jean-Luc Godard, Spike Lee, Asghar Farhadi, Kirill Serebrennikov şi Jafar Panahi.

Juriul competiţiei oficiale a fost format din Cate Blanchett (preşedinte), Ava DuVernay, Denis Villeneuve, Kristen Stewart, Léa Seydoux, Chang Chen, Robert Guédiguian, Khadja Nin şi  Andrey Zvyagintsev.

Blanchett a punctat, pe covorul roşu al galei, că alegerea a fost „una prea dificilă” pentru juriul format din „oameni minunaţi” pe care l-a condus.

În 2017, câştigătorul a fost lungmetrajul „The Square” al cineastului suedez Ruben Ostlund.

Lista premiilor celei de-a 71-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes

Competiţia oficială:

Palme d’Or – „Shoplifters”, de Kore-Eda Hirokazu

Marele Premiu al Juriului – „BlacKkKlansman”, de Spike Lee

Premiul Juriului – „Capernaum”, de Nadine Labaki

Premiul pentru regie – Pawel Pawlikowski, pentru „Cold War/ Zimna Wojna”

Premiul pentru scenariu – ex-aequo – „Lazzaro Felice”, de Alice Rohrwacher, şi „Three Faces” (r. Jafar Panahi), de Nader Saeivar

Premiul pentru interpretare masculină – Marcello Donte, pentru „Dogman”, de Matteo Garrone

Premiul pentru interpretare feminină – Samal Yeslyamova, pentru „Ayka”, de Sergei Dvortsevoy

Caméra d'Or – „Girl”, de Lukas Dhont

Palme d’Or pentru scurtmetraj – „All these creatures”, de Charles Williams

Menţiune specială a juriului pentru scurtmetraj – „On the border”, de Wei Shujun

Palme d’Or special – Jean-Luc Godard, pentru „Le livre d'image”

Un Certain Regard:

Marele Premiu – „Border”, de Ali Abbasi

Premiul Juriului – „Chuva e Cantoria Na Aldeia Dos Mortos", de João Salaviza şi Renée Nader Messora

Premiul pentru regie – Sergei Losnitza, pentru filmul "Donbass" (coproducţie Ucraina, Germania, Olanda, Franţa şi România)

Premiul pentru interpretare – Victor Polster, pentru rolul din "Girl", de Lukas Dhont

Premiul pentru scenariu – „Sofia", de Meryem Benm’Barek

Cinéfondation:

Premiul I - „El verano del león eléctrico”, de Diego Céspedes (Universitatea din Chile)

Premiul al II-lea - „Kalendar”, de Igor Poplauhin (Rusia), şi „Dong Wu Ziong Meng”, de Shen Di (China)

Premiul al III-lea – „Inanimate”, de Lucia Bulgheroni (NFTS, Marea Britanie)

Premiile criticii internaţionale – FIPRESCI:

„Buh-Ning/ Burning”, de Lee Chang-Dong (Competiţia oficială)

„Girl”, de Lukas Dhont (Un Certain Regard)

„Egy nap/ One Day”, de Zsófia Szilàgyi (Semaine de la critique)

Premiile Juriului Ecumenic:

Marele premiu: „Capernaum”, de Nadine Labaki

Menţiune specială: „BlacKkKlansman”, de Spike Lee

Semaine de la Critique:

Marele Premiu (Grand Prix Nespresso) – „Diamantino”, de Gabriel Abrantes & Daniel Schmidt

Prix Fondation Louis Roederer de la Révélation -  Félix Maritaud pentru „Sauvage”, de  Camille Vidal-Naquet

Premiul Découverte Leica Cine pentru scurtmetraj – „Ektoras Malo: I Teleftea Mera Tis Chronias”, de Jacqueline Lentzou

Prix Fondation Gan à la Diffusion - Diaphana Distribution, distribuitor francez pentru „Monsieur/ Sir”, de Rohena Gera

SACD -  Benedikt Erlingsson şi Ólafur Egill Egilsson, scenarişti ai „Kona Fer Í Strid”

Premiul Canal+ (pentru scurtmetraj) – „Un jour de marriage/ A wedding day”, de Elias Belkeddar

Quinzaine des Réalisateurs:

Premiul Art Cinema – „Climax”, de Gaspar Noé

Premiul SACD - „En Liberté”, de Pierre Salvador

Premiul Europa Cinemas Label - „Troppa Grazia”, de Gianni Zanasi

Premier Prix Illy pentru scurtmetraj – „Skip Day”, de Patrick Bresnan şi Ivete Lucas

Carrosse d'Or – Martin Scorsese

Queer Palm –  „Girl”, de Lukas Dhot

Palm Dog – „Dogman”, de Matteo Garrone