Actriţa Felicity Huffman a fost eliberată din închisoare după ce a stat după gratii 11 zile din condamnarea de două săptămâni primită.

Huffman a fost încarcerată într-un penitenciar din California, după ce a recunoscut că este vinovată de fraudă în scandalul de proporţii al admiterilor plătite la universităţi de top din Statele Unite.

Articolul continua dupa recomandari

Ar fi trebuit să fie eliberată duminică, însă conducerea închisorii permite deţinuţilor ce primesc învoire în weekend să plece acasă mai devreme.

Amintim că Felicity Huffman se numără printre zecile de părinţi care au plătit sume mari de bani pentru modificarea rezultatelor la examenul de admitere al copiilor.