Actorul american Ken Kercheval, cunoscut mai ales pentru rolul Cliff Barnes, din serialul "Dallas", a murit la vârsta de 83 de ani.

Din primele informaţii reiese că actorul a murit la reşedinţa sa, din Clinton, Indiana. Conform Hollywood Reporter, Ken Kercheval a murit de pneumonie, deşi actorul se lupta de mulţi ani cu o formă rară de cancer la plămâni.

Articolul continua dupa recomandari

Ken Kercheval a făcut pasul de la Broadway la televiziune

A avut numeroase apariţii pe Broadway înainte de a-şi face debutul în televiziune, în anii '60, cu rolurile din "Naked City" şi "The Defenders".

Rămâne însă în amintirea tuturor graţie rolului Cliff Barnes, din serialul Dallas, care i-a adus două premii internaţionale şi alte cinci nominalizări.

Era considerat unul dintre principalii rivali ai lui J. R. Ewing, personaj principal interpretat de legendarul Larry Hagman.

De altfel, doar cei doi actori au apărut în fiecare dintre cele 12 sezoane filmate iniţial. Larry Hagman a apărut în 356 de episoade, iar Ken Kercheval a apărut în 342 de episoade, în timp ce alte staruri celebre au apărut în doar 327 de episoade, Patrick Duffy, sau 308 episoade, Linda Gray.