Zile libere 2018 - 1 mai. În comunism, ziua de 1 mai reprezenta o sărbătoare de stat însoţită de defilări propagandistice.

România, această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mişcarea socialistă, în 1890. Muncitori, ţărani, intelectuali sau elevi , cu toţii se strângeau pentru a demonstra în sincron prin faţa autorităţilor.

Articolul continua dupa recomandari

Zile libere 2018 - 1 mai. Totuşi, după revoluţia din decembrie 1989, timp de mai mulţi ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivităţi propagandistice, însă a fost marcată prin evenimente sociale, în aer liber.

În perioada comunistă, evenimentul era marcat de cu defilări grandioase

1 Mai era momentul în care se prezentau realizările măreţe ale Partidului Comunist Român.

Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, tovarăşa Elena Ceauşescu şi ceilalţi tovarăşi din conducerea de partid şi de stat erau întâmpinaţi cu "sentimente de înaltă preţuire şi dragoste fierbinte ale întregului popor".

Alte variante preferate de români erau privitul la televizor, pentru că de 1 Mai aceştia beneficiau de program prelungit la televizor, de la 11.30 până la 22.00, în loc de 20.00 şi 22.00, cum era în mod obişnuit, ceea ce însemna un motiv întemeiat de sărbătoare.

De 1 mai, doar emisiuni închinate tovarăşului

Din păcate, deşi aveau program prelungit, românii puteau să vadă doar emisiuni închinate tovarăşului, să asculte versuri şi cântece patriotice revoluţionare, muzică de promenadă cu fanfara armatei sau reportaje dedicate zilei de 1 Mai.

O seară de 1 Mai se putea încheia la cinematograf, vizionând un film românesc sau rusesc. Tinerii care voiau să aibă parte de o petrecere împreună cu prietenii, rugăminţile la părinţi trebuiau să fie necontenite, pentru că erau puţini cei care le permiteau copiilor să sărbătorească până dimineaţa.

Ziua liberă se încheia la iarbă verde cu mici şi bere

Această ultimă parte este singura care a supravieţuit şi după 1990, căci după Revoluţie, prima zi a lunii mai şi-a pierdut semnificaţia istorică şi ideologică, fiind doar o zi liberă în calendar pentru majoritatea populaţiei, ocazie în care unii profită pentru a pleca spre munte sau spre mare.

După Revoluţie, 1 Mai a devenit simplă tradiţie sau, mai degrabă, amintire.