Vasele din lut sunt din nou la modă. Dacă până mai ieri inoxul le fura ochii gospodinelor de la oraş, acum multe se întorc la tradiţie. Pentru că gustul preparatelor gătite în astfel de vase e inconfundabil, şi chefii le-au adus în bucătăriile marilor restaurante.

Vitos Laszlo ştie să dea viaţă pământului. Împreună cu soţia sa, Veronika, face vase de lut de mai bine de zece ani. Iar afacerea de la Miercurea Ciuc merge din ce în ce mai bine în ultimul timp. 

Articolul continua dupa recomandari

După ce se usucă, lutul intră în mâna femeilor care îl curăţă şi îl modelează. După ce îl ornează cu flori sau alte motive tradiţionale, îl finisează cu un burete ud. La final, vasele sunt uscate într-un cuptor special:  

Vasele sunt potrivite pentru orice preparat. Preţurile variază între 10 şi 70 de lei, în funcţie de mărime. 

Cel mai bine se vând vasele romane în care gospodinele, dar şi bucătarii din restaurante pregătesc sarmale sau tradiţionala varză călită. 

După ce se călesc legumele şi carnea, totul se bagă în vasul de lut pentru o savoare aparte. 

Şi asta pentru că vasul roman asigură un proces natural de gătire. Apa absorbită în porii lui formează aburi atât în vas, cât şi în cuptor. Aşa se face că alimentele devin fragede în interior şi uşor crocante la exterior.