O aplicaţie nouă – PRISMA -, creată de o echipă de programatori ruşi şi lansată pe 20 iunie, face furori în rândul posesorilor de dispozitive mobile cu sistem de operare iOS. Aplicaţia a fost descărcată deja de 1,6 milioane de ori.

Prisma utilizează algoritmi de învăţare în profunzime şi reţele neuronale convolutive pentru a transforma fotografiile realizate cu telefoanul mobil în veritabile opere de artă stilizate, cu ajutorul unor filtre grafice.

Articolul continua dupa recomandari

Aplicaţia funcţionează după un principiu simplu: utilizatorul trebuie să facă o fotografie sau să aleagă una deja existentă în memoria telefonului, să selecteze “filtrul artistic” pe care îl va aplica asupra imaginii şi să aştepte apoi ca aplicaţia să efectueze operaţia respectivă. Utilizatorul va primi înapoi după doar câteva secunde o fotografie stilizată, însoţită de opţiunea de a o distribui pe mai multe reţele de socializare.

Astfel, cu ajutorul aplicaţiei Prisma, imaginea unui dormitor va semăna cu un film de animaţie, un selfie va fi transformat într-o imagine ce pare desprinsă dintr-un manga, iar desenele - chiar şi cele mai simple, realizate de utilizatori care nu sunt talentaţi - vor părea că au fost realizate de ilustratorii şi autorii unor reviste de benzi desenate celebre.

Aplicaţia Prisma oferă deocamdată aproximativ 20 de filtre artistice. Cu ajutorul unora dintre ele, fotografiile utilizatorilor vor fi transformate pentru a semăna cu picturi celebre – “Ţipătul”, de Edvard Munch, “Go for Baroque”, de Roy Lichtenstein, şi “Transverse Line”, de Vasili Kandinski - sau cu benzi desenate din revistele editate de grupul DC Comics.

Prisma ocupă deja primul loc în topul celor mai descărcate aplicaţii de pe App Store în Rusia, dar şi în alte câteva ţări din fostul spaţiu sovietic, inclusiv în Estonia, Kazahstan, Letonia, Moldova, Ucraina şi Uzbekistan, depăşind aplicaţii mult mai cunoscute, precum Whatsapp, VK, Instagram, Viber şi Aliexpress.

O versiune a aplicaţiei Prisma pentru dispozitivele mobile care utilizează sistemul de operare Android va fi lansată în luna iulie.

sursa: news.ro