Premieră uriaşă în lumea medicală! Un nou tratament pentru HIV, format din două medicamente, a avut un succes uriaş în studiile clinice.

Noul tratament pentru HIV format din două medicamente funcţionează la fel de bine ca terapia standard care include trei medicamente, chiar şi pentru persoanele care au în sânge un nivel ridicat al virusului care provoacă SIDA, potrivit datelor unui studiu clinic prezentate de companie, transmite Reuters.

Articolul continua dupa recomandari

Medicii şi investitorii au aşteptat cu interes să vadă dacă o combinaţie experimentală între dolutegravir şi lamivudină, cunoscută şi sub numele de 3TC, va avea acelaşi efect ca o combinaţie extrem de eficientă formată din trei medicamente produsă de compania concurentă Gilead Sciences.

Pedro Cahn, un cercetător experimentat în domeniul HIV care a condus studiile numite GEMINI, a declarat că rezultatele arată că este posibil ca eficacitatea tratamentului cu trei medicamente să fie obţinută şi cu un regim de două medicamente.

După studierea a 1.400 de pacienţi timp de 48 de săptămâni, cercetătorii au constatat că 91% dintre pacienţii care au luat dolutegravir şi lamivudină au înregistrat un nivel ridicat de control al virusului, faţă de 93% în cazul celor trataţi cu trei medicamente. Diferenţa este nesemnificativă din punct de vedere statistic.

Rata de eşec virusologic, respectiv inabilitatea de a controla HIV, a fost substanţială la până la 1% dintre pacienţi şi niciunul dintre aceştia nu a dezvoltat rezistenţă la medicaţie.

Important este faptul că rezultatele au fost consistente indiferent dacă pacienţii au avut un nivel inţial mai ridicat sau mai scăzut al virusului în sânge, calmând unele îngrijorări că tratamentul cu două medicamente ar putea fi mai puţin eficient în cazul persoanelor cu un nivel mai ridicat al virusului.

”Aceasta este o nouă opţiune de tratament. Principalul obiectiv este reducerea numărului de medicamente pentru pacienţii care fac tratament pe tot parcursul vieţii”, a spus Cahn.

GSK anticipează că utilizarea a două medicamente în loc de trei îi va creşte vânzările, oferind pacienţilor un tratament cu mai puţine efecte secundare cu potenţial toxic.

Un regim cu două medicamente ar trebui să fie şi mai ieftin, întrucât lamivudina este un medicament generic.

ViiV Healthcare, divizia GSK responsabilă cu tratamentul pentru HIV, are obiectivul de a depăşi Gilead pe piaţa medicamentelor pentru acest virus până la jumătatea anilor 2020. Acesta este un obiectiv ambiţios având în vedere că Gilead are în prezent o cotă de piaţă de 52%, faţă de cota de 22% deţinută de GSK.

”Oamenii vor simplificarea tratamentului, pentru reducerea costurilor şi a efectelor secundare”, a declarat Linda-Gail Bekker, expert în domeniul HIV, care nu a fost implicată în studiile clinice ale tratamentului GSK cu două medicamente.

Aproape jumătate din pacienţii cu HIV din America de Nord şi Europa au vârste de peste 50 de ani şi sunt vulnerabili la efectele secundare ale medicamentelor care îi ţin în viaţă.

O întrebare majoră este durabilitatea tratamentului, având în vedere că mulţi dintre pacienţi vor folosi medicamente pentru HIV timp de zeci de ani, acesta fiind motivul pentru care unii medici vor să vadă rezultate pentru perioade de doi-trei ani.

Sursa: News.ro

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook