Potrivit tradiţiei, de 1 mai românii sărbătoresc în jurul grătarelor pe care sfârâie mititeii. Fie că îi cumpără din magazine sau îi prepară în propriile gospodării, cei care iubesc acest preparat au de unde alege. Şi pentru că este de nelipsit de pe mese miercuri, şi oferta s-a diversificat. Micii se fac, mai nou, din peşte şi au propriul festival, în Parcul Naţional din Bucureşti.

Dacă marţi românii au ieşit să-şi cumpere multe fructe şi legume, miercuri se înghesuie la mici. Sunt oferte în supermarketuri şi, în general, românii îşi cumpără să aibă deja de 1 mai toate cele necesare.

Articolul continua dupa recomandari

Micul de 100 de metri, vedeta Festivalului Micul cel Mare din Bucureşti

Polul distracţiei de 1 mai se mută anul acesta în Parcul Naţional din Bucureşti, la Festivalul Micului cel Mare.

Acolo se petrece 1 mai muncitoresc cu sute de kilograme de mititei tradiţionali din vită, porc, peşte sau curcan şi mici de vânat stropiţi din belşug cu hectolitri de bere rece.

Vedeta festivalului va fi micul pregătit în toate formele şi pe toate gusturile, de la micul dolofan şi micul cel mic până la aşa-zisul mic regesc, micul de 100 de metri.

Concurs de mâncat mici la Festivalul Micul cel Mare din Bucureşti

Şi pentru că de 1 mai toată lumea trebuie să guste un mic, se inventează şi reţete noi pentru cele mai sofisticate gusturi cu mici din peşte sau curcan.

Indiferent de reţetă, regula e clară: micii trebuie stropiţi din belşug cu hectolitri de bere rece.

Festivalul Micului cel Mare a ajuns la ediţia a VII-a şi pregăteşte anul acesta vizitatorilor o surpriză uriaşă, respectiv un concurs de mâncat mici cu premii substanţiale.