Metodele de albire a dinţilor acasă, fără prea efort şi cu un buget foarte redus pot părea o păcăleală pentru cei mai mulţi. Aplicate însă corect şi urmând câţiva paşi foarte simpli, putem scăpa de albirea dentară în cabinetele de specialitate, unde, ştim bine, preţurile sunt piperate.

Cu ingrediente pe care cu siguranţă la avem în bucătărie, minim efort şi fără bătăi de cap putem obţine un zâmbet strălucitor şi o dantură de un alb natural, foarte rapid.

Articolul continua dupa recomandari

Iată câteva metode de încercat acasă şi care vor avea negreşit efect în scurt timp

Bicarbonat de sodiu în amestec cu pastă de dinţi

Gustul va fi unul foarte neplăcut, dar metoda este una din cele mai eficiente în albirea dentară. Se amestecă un praf de bicarbonat de sodiu cu pastă de dinţi normală, până la omogenizare. Amestecul obţinut se aplică pe periuţă şi se face periajul în mod normal. Sau, pentru un rezultat şi mai rapid, puteţi amesteca bicarbonatul de sodiu cu zeamă de lămâie.

Ulei de măsline în combinaţie cu oţet de mere

Amestecul de ulei de măsline cu oţet de mere sau chiar din vin este o metodă de albire a dinţilor puţin mai dură, din cauza acidităţii oţetului. Din această cauză e recomandat să se aplice doar o dată pe săptămână. Se amestecă într-o linguriţă câteva picături de oţet cu ulei de măsline extravirgin, până obţineţi o pastă, după care periaţi dinţii în mod normal.

Periajul cu sare alimentară 

Nu orice fel de sare, ci sare grunjoasă. Este o metodă foarte veche şi eficientă, însă trebuie ca periajul să fie făcut cu mare grijă, din cauza durităţii cristalelor de sare. Sarea poate afecta smalţul dinţilor şi chiar să provoace răni la nivelul gingiilor. Se pune foarte puţină sare pe periuţa de dinţi şi se periază uşor.

Zeama de lămâie

O metodă foarte eficientă, în urma căreia vă veţi simţi dinţii foarte bine curăţaţi, însă trebuie să faceţi ceva eforturi pentru a suporta gustul. Se amestecă sucul de lămâie cu o cantitate mică de apă, în părţi egale şi se clăteşte gura. Faceţi asta doar o dată sau de două ori pe săptămână, deoarece aciditatea lămâii vă poate ataca smalţul dinţilor.