Un prim pas pentru a da lovitura în domeniul afacerilor este să te faci cunoscut, iar vânzările și profitul cresc odată cu numărul persoanelor care au auzit numele firmei. Nu toate companiile au bugetul necesar pentru a‐și plasa numele pe cele mai înalte clădiri din oraș, însă există însă și câteva modalități care nu necesită prea multe cheltuieli și care vor ajuta la creșterea notorietății unei companii. Iată câteva dintre ele:

Numele companiei pe oamenii care o reprezintă cu adevărat

Articolul continua dupa recomandari

Multe firme culeg deja roadele investiției într‐un echipament universal pentru toți angajații și, mai ales, în prezența numelui firmei pe acest echipament. Firmele investesc în inscripționarea numelui pe astfel de salopete de lucru, iar în acest fel el este văzut de toți oamenii cu care intră în contact angajații. Este o reclamă aproape gratis, după cum se poate observa și la prețurile lor.

Dacă inscripționarea este făcută într‐un loc vizibil și este de dimensiuni mai mari, cu siguranță ea va atrage atenția, așa că nu e de mirare că tot mai multe companii apelează la această metodă eficientă.

Site‐urile de socializare, la îndemâna oricui

În anul 2016, un profil pe site‐urile de socializare este imperativ pentru o firmă care își dorește cât mai mulți clienți. Site‐urile de socializare au milioane de utilizatori. Cifrele arată clar acest lucru ‐ Facebook a trecut pragul de 1 miliard de utilizatori, Instagram are peste 400 de milioane de useri, iar Twitter peste 320 de milioane. Cu alte cuvinte, este o plaja enormă de potențiali clienți și este aproape gratis.

O pagină pe un site de socializare ajuta firmele să devină mai cunoscute persoanelor din publicul țintă, să comunice mai ușor cu ei și este foarte utilă și clienților. Cheia stă în a fi activ în mod costant.

Fluturașii, o metodă clasică ce încă funcționează

Investiția în fluturași este una minimă, însă în acest fel se duce ușor vestea despre o anumită firmă. În cazul în care este vorba despre o afacere mică de familie și care deservește un cartier – magazin alimentar, salon de înfrumusețare – este suficient să împarți fluturași în zona respectivă pentru a face cunoscută o firmă.

Deși este o metodă folosită de ani de zile, devenită deja clasică, încă funcționează foarte bine și acum, așa că este folosită des tocmai pentru că dă roade.

Cupoane de reduceri

Nu este de mirare că o mulțime de companii fac aproape lunar promoții. Este o modalitate foarte ieftină de a atrage noi clienți. În Statele Unite ale Americii este foarte practicat modelul cupoanelor de reduceri în diverse publicații.

Mai mult decât atât, aceste cupoane îi fac interesați de serviciile și produsele firmei chiar și pe cei care nu ar avea nevoie de ele în mod normal. Cupoanele funcționează și pentru că atrag atenția cititorului, dar și prin reducerea oferită, care face produsul mult mai interesant pentru potențialii clienți.

Reclamă eficientă sub forma recomandărilor clienților mulțumiți

În final, un adevăr general valabil în lumea vânzărilor, a marketingului și publicității este legat de recomandările făcute de clienții mulțumiți. Studiile arată că achizițiile oamenilor se bazează foarte mult pe recomandări de la prieteni, așa că stă în puterea firmelor să se asigure că toți clienții pleacă fericiți și vor recomanda mai departe produsele sau serviciile de care s‐au bucurat.

Indiferent însă de ce metode de publicitate sunt folosite, trebuie să recunoaștem că reclama este foarte importantă pentru un business din orice domeniu și sumele investite depind foarte mult de dimensiunea firmei și de obiectivele de vânzări stabilite.

Sursa foto: Allen.G / Shutterstock.com