Chiar dacă vara a trecut, septembrie are o energie aparte într-un colţ de rai aşezat între Dunăre şi mare. Gura Portiţei e satul de vacanţă spre care continuă să vină şi toamna cei care iubesc liniştea, pescuitul, casele lipoveneşti şi uliţele rupte parcă din vremea copilăriei.

Cei care poposesc la Gura Portiţei, un sat de vacanţă ce se întinde pe o bucată de pământ aşezată între mare şi lacul Goloviţa din Delta Dunării, spun că doar aici pot auzi liniştea. 

Articolul continua dupa recomandari

În mica aşezare cu căsuţe colorate în alb şi albastru, cu flori agăţate sub streşini, vacanţa este o întoarcere la viaţa simplă a unui sat pescăresc. 

Satul din deltă e locul unde, desculţ, te poţi simţi ca pe uliţele copilăriei. 

Timpul parcă s-a oprit în loc în această destinaţie de vacanţă în care poţi ajunge doar cu barca sau cu şalupa din portul Jurilovca. O cursă costă 100 de lei, dar sunt şi oferte mai ieftine. Satul are 300 de locuri de cazare în case cu un interior modern, deşi exteriorul lor pare rupt din alte vremuri. 

Acoperiş din stuf şi terase din lemn, casutele de aici din Gura Portitei pastreaza incă spiritul lipovenesc. 

Pescarii locului te pot învăţa să pescuieşti sau să alegi pentru masa de prânz cel mai bun peşte. Zona e renumită pentru capturi impresionante. Iar ce pescuiesc ajunge în farfurii. De reţetele tradiţionale se ocupă bucătarii. 

Meniul este deschis, însă, de borşul pescăresc. 

Cu multe specii de peşte, cu roşii, legume şi mult pătrunjel. Saramura costă 37 de lei, scoicile în sos de vin, 54 de lei. 

Până sunt gata bucătarii, copiii se joacă în nisip sau pe uliţele fără maşini, iar adulţii fac o plimbare cu hidrobicicleta. Mulţi vin în grupuri care se adună pe reţelele de socializare. 

Gabriel Diţu, managerul unui complex turistic: "Rezervări încep undeva în ianuarie, noi incepem să funcţionăm de la 1 mai." 

15 mii de turişti au poposit în această vară la Gura Portiţei, printre ei şi străini. Cei mai mulţi, polonezi şi nemţi.