Cei care nu sunt în vacanţă încă, se pot bucura de o seară magică în Capitală. A 8-a ediţie a Festivalului Internaţional de Statui Vivante a luat startul în Bucureşti. Zeci de artişti din şapte ţări pregătesc un spectacol inedit.

Sunt multe astfel de statui vivante în Parcul Cişmigiu şi o atmosferă de poveste. Tema festivalului din acest an este una cu totul şi cu totul deosebită: "Strigătele Parisului". 

Articolul continua dupa recomandari

Gesturile, privirile, costumele şi machiajul zecilor de artişti, toate cuceresc pe loc vizitatorii. Festivalul Internaţional de Statui Vivante reuneşte artişti din Spania, Portugalia, Macedonia, Olanda, Marea Britanie, Germania şi Ucraina.

Pe lângă show-ul statuilor, sunt însă şi expoziţii de fotografie şi alte reprezentaţii de teatru. Toate vor putea fi urmărite până pe 28 mai, iar intrarea este liberă.

Grădina Cişmigiu, Parcul Herăstrău şi esplanada Teatrului de Comedie sunt doar câteva dintre locurile care vor găzdui evenimentul.