Un avion Ryan Air s-a întors pe aeroportul Otopeni, din cauza unor degajari de fum în interior. Pasagerii s-au panicat şi au început să ţipe, iar aeronava a aterizat de urgenţă. Modul probabil în care s-a produs evenimentul a fost reprodus cu ajutorul unei animaţii grafice.

Comandantul aeronavei a anunţat situaţie de urgenţă la bord şi avionul cu 169 de pasageri a survolat zona aproape o oră, pentru a consuma din combustil, înainte să aterizeze. O posibilă cauză a incidentului ar fi degivrarea făcută necorespunzător, iar comania aeriană a emis un comunicat.

Articolul continua dupa recomandari

Avion plin cu fum, aterizare de urgenţă pe Otopeni

"Acest zbor din București către Londra Stansted (21 ianuarie) a fost întârziat din cauza unei probleme tehnice minore la aeronavă. Pentru a minimiza întârzierea, clienții s-au îmbarcat într-o aeronavă înlocuitoare căreia i s-a efectuat un tratament de degivrare înainte de a decola către Londra. La scurt timp după decolare, ca măsură de precauție, aeronava a revenit pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, după ce membrii echipajului au raportat un fum neidentificat în cabină (despre care noi credem că a fost cauzat de ingerarea fluidului de degivrare în sistemul de climatizare). Membrii echipajului au notificat controlorii de trafic aerian, iar aeronava a aterizat în condiții normale la București, și în prezent este inspectată de tehnicienii Ryanair. Pasagerii au primit vouchere pentru gustări și băuturi răcoritoare și urmează să se îmbarce într-o aeronavă înlocuitoare care va decola către Londra Stansted mai târziu în cursul zilei de astăzi. Ryanair le prezintă scuze sincere clienților afectați de această întârziere.", a informat compania.