Chiar şi în vacanţă cei mici pot împleti utilul cu plăcutul. Asta s-a întâmplat timp de patru zile la Muzeul Satului din Baia Mare. Copiii care şi-au dorit să înveţe diferite meşteşuguri au venit la atelierele gratuite special pregătite pentru ei. Mai întâi au învăţat ce şi cum se face, îndrumaţi de meşterii populari. Apoi însă au vrut să şi demonstreze că nu au venit degeaba.

Lână colorată, mărgele, ață, pensule și multe culori. Toate acestea au fost puse la dispoziția copiilor care au venit la Muzeul Satului în aer liber din Baia Mare.

Articolul continua dupa recomandari

Cei mici au învăţat cum să-şi facă singuri cocarde tricolore, semne de carte sau cruciuliţe - obiecte pe care să le poată folosi ulterior.

Zeci de copii au trecut pragul muzeului timp de patru zile. Şi au plecat toţi încântaţi. Au învăţat lucruri noi şi au plecat cu rezultatul muncii acasă, să se laude cu el în faţa părinţilor.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook