Mai este foarte puţin până vine oficial weekendul, aşa că astrele au pregătit veşti foarte bune pentru jumătate dintre nativi. Vărsătorii se află printre favoriţi. Au foarte multe sarcini de îndeplinit mai ales la job, însă, rezultatele nu întârzie să apară. Mai ales în contul bancar.

Pentru Peşti, în schimb, este o zi în care ar trebui să evite cheltuielile şi mai ales achiziţiile scumpe. Astăzi nu le putem numi investiţii, pentru că pe viitor se vor dovedi nefolositoare.

Articolul continua dupa recomandari

Berbecilor le merge excelent pe plan profesional. Mai ales dacă vor să se reorienteze sau doar să-şi schimbe jobul. Este o zi bună să vă stabiliţi intenţiile, dar nu vă grăbiţi cu semnăturile.

Taurii, pe de altă parte, sunt foarte bine aspectaţi pe plan amoros. Asta dacă nu exageraţi cu gelozia care vă poate cauza probleme în cuplu. Iar cei singuri ar trebui musai să iasă la o întâlnire.

Pentru Gemeni vinerea face deja parte din weekend. V-aţi îndeplinit toate taskurile pe ziua de astăzi, aşa că puteţi plănui o mini vacanţă pentru zilele următoare.

Organizarea este cuvântul-cheie care îi va salva pe Raci. Tindeţi să fiţi cu capul în nori, iar asta vă poate afecta reputaţia de la serviciu.

Nativii Leu sunt romatismul în persoană. Dragostea pluteşte în aer, mai ales că cei care se află într-o relaţie vor să treacă la un alt nivel. Iar astrele anunţă o perioadă excelentă dacă vreţi să plănuiţi o căsătorie sau o sarcină.

Fecioarele în schimb, nu stau atât de bine la capitolul iubire. Voi ar trebui să vă concentraţi pe carieră şi mai ales pe noile proiecte care pot apărea din senin.

Şi Balanţele dau dovadă ambiţie pe plan profesional, însă, nu ar trebui să treacă peste principiile lor. Cu alte cuvinte, nu acceptaţi compromisuri pentru că s-ar putea să le regretaţi.

Scorpionii pot face astăzi achiziţii, însă, mare atenţie dacă nu cunosc foarte bine produsul. Citiţi cu atenţie caracteristicele şi nu vă temeţi să cereţi sfatul unui specialist.

Pentru Săgetători activităţile relaxante nu ar trebui să lipsească. Orice vă detensionează de stresul acumulat la serviciu este bine venit, dar ţineţi minte - nu vă izolaţi de cei dragi.

Iar Capricornii îşi pot explora astăzi latura asrtistică. Chiar dacă nu aţi mai pictat, cântat sau dansat vreodată, este momentul să vă descoperiţi noi talente. Nu se ştie ce proiecte veţi iniţia pe viitor.

Acestea au fost previziunile astrale pentru moment, nu uitaţi să încercaţi lucruri noi în fiecare zi.