Pe plan profesional unii nativi pot spune că au tras lozul câştigător. Să începem cu Vărsătorii care se vor axa mai mult pe punerea în practică a proiectelor. Sunteţi cooptaţi într-o nouă activitate în care puteţi să vă arătaţi toate abilităţile, aşa că nu ezitaţi.

Iniţiativele Peştilor sunt primite atât de şefi, cât şi de colegi cu entuziasm. Veţi reuşi să îi convingeţi că ideile voastre sunt în avantajul tuturor, iar asta poate aduce şi o mărire de salariu.

Articolul continua dupa recomandari

Astăzi Berbecii nu ar trebui să dea importanţă agresivitaţii sau invidiei celor din jur. Încercaţi să profitaţi de energia pe care o aveţi alături de persoana iubită.

Taurii care au avut conflicte în ultima vreme, astăzi pot răsufla uşuraţi pentru că totul va ajunge la consens. Comunicarea se ridică la cote înalte şi puteţi stabilii relaţii de durată.

Gemenii se simt foarte darnici, însă, nu este ziua potrivită să cheltuiască bani. Mai degrabă ar trebui să vă exploraţi latura artistică şi de ce nu, poate descoperiţi un talent ascuns. 

Nativii Rac ar trebuie să se bazeze doar pe ei şi, cel mult, persoanele apropiate. Nu orice zâmbet pe care îl veţi primi este sincer, cum nici propunerile profesionale nu sunt atât de avantajoase pe cât par.

Leii vor fi coplesiţi de sarcinile de la job care devin din ce în ce mai complicate. Nu vă extenuaţi, ci încercaţi să vă plănuiţi o vacanţă sau măcar câteva ore de relaxare.

Pentru Fecioare prudenţa este cuvântul-cheie astăzi. În orice discuţie, evitaţi să vă contraziceţi pentru că puteţi isca conflicte de proporţii, mai ales cu persoanele dragi.

Balanţele ar trebui să fie mai indulgente şi să nu îi critice pe care care se destăinuiesc în faţa lor. Cuvintele voastre îi pot influenţa, aşa că nu îi judecaţi indiferent de ce credeţi cu adevărat.

Astăzi, Scorpionii nu au deloc răbdare. Iar astfel puteţi pune în pericol posibile colaborări sau chiar afaceri profitabile. Încercaţi să apelaţi la diplomaţie şi multe zâmbete - chiar dacă sunt forţate.

Săgetătorii ar trebui să accepte orice invitaţii - e că sunt pentru petreceri, întâlniri romantice sau afaceri. Sunteţi foarte bine aspectaţi la capitolul comunicare, aşa că profitaţi.

Nativii Vărsători au o mulţime de şanse să îşi îmbunătăţească situaţia financiară dacă sunt atenţi la cei din jur. Intraţi în vorbă cu oamenii care spun lucruri interesante şi nu veţi regreta.

Iar Capricornii au o zi norocoasă în dragoste. Fiţi inventivi, deschişi şi mai ales riscaţi. Cei singuri s-ar putea să petreacă seara mult mai frumos decât se aşteptau.

Acestea au fost previziunile astrale pentru moment, nu uitaţi că iubirea nu îşi face loc singură în viaţa noastră.