Racii sunt plini de tact. Ştiu să folosească cele mai potrivite cuvinte pentru a obţine ce îşi doresc. Pentru Lei nu există jumătăţi de măsură. Iar, admiraţia cu care vor fi priviţi astăzi va fi sursa lor de energie.

Nativii Fecioară ar putea planifica de la primele ore o escapadă cu familia. Însă, pe plan prefesional, nu vor fi cei mai implicaţi nativi!

Articolul continua dupa recomandari

Şi Balanţele ar putea fi trase la răspundere de colegul de la serviciu sau poate chiar de un şef. Iar asta le va enerva un pic.

Scorpionii nu ştiu cum să se organizeze pentru că vor primi multe mail-uri, apeluri, facturi. Din fericire, spre seară se vor relaxa puţin!

Sagetatorii vor avea mult chef de vorba şi de poveşti. Însă, dacă vor să aibă şi câştiguri concrete, ar trebui să treacă la fapte.

E valabil şi pentru Capricorni. Nu trebuie să lăse pe mâine, ce pot face astăzi! E timpul să facă lucrurile pe care le-au amânat de atâta timp.

De obicei, Varsatorii nu acceptă cu uşurinţă activităţile noi. Dar ceva inedit le atrage atenţia. Aşa că e foarte posibil să fie spontani astăzi!

Pestii sunt atât de concentrati pe carieră, încât încep să îşi neglijeze relaţia de cuplu. Iar acest fapt, nu va ramane netaxat de persoana iubită.

Berbecii îşi doresc să călătorească, să facă schimbări majore în viaţa lor. Însă responsabilităţile pe care le au, îi cam ţin pe loc.

Dacă mergeți la cumpărături dragi Tauri, încercați să respectați lista. Nu aruncați banii pe lucruri inutile, deoarece urmează o perioadă dificilă pentru voi în acest sens.

Iar Gemenii pot simţi valuri de entuziasm pentru un vis pe care îl au. Succesul e de partea lor, dacă vor să înceapă un nou proiect.