Unele zodii sunt în stare să iubească ani întregi, fără a spune un cuvânt despre asta.

Frica de a pierde definitiv persoana care le-a cucerit sufletul este prea mare pentru a risca, iar de multe ori vor suferi în tăcere, negăsind nicio cale de a-și exprima sentimentele. 

Articolul continua dupa recomandari

Gemeni

În inima Gemenilor e o tornadă de emoții dintre cele mai puternice. Atunci când se îndrăgostesc vor afișa o față de poker, care nu trădează niciun gest. E felul lor de a-și ascunde sentimentele intense și, astfel, de a evita să fie răniți. Un refuz din partea persoanei pe care o idealizează ar fi extrem de dureros, și de cele mai multe ori gemenii vor prefera să iubească în tăcere, decât să riște totul. Se vor deschide abia atunci când persoana de care s-au îndrăgostit va da semne clare, dacă se poate în scris. Până atunci, liniște.

Rac

Neștiind cu precizie nici măcar dacă s-au îndrăgostit sau nu, racii vor concluziona că probabil e mai bine să tacă, decât să o dea în bară complet. De altfel, nativii din această zodie sunt capabili de sentimente înălțătoare, doar pentru a uita complet de ele peste cinci minute. Și au talentul de a continua așa luni la rândul. De parcă nu era suficient, în mintea lor, persoana iubită are obligația de a le citi gândurile și, evident, de a face primul pas. O vor ține așa până când vor prinde suficient curaj sau o altă persoană va da buzna peste ei și, nemaiavând ce să facă, se vor căsători.

Pești

La fel ca și cei din acvariu, nativii din zodia Pești nu scot niciun sunet atunci când se îndrăgostesc. S-au obișnuit de-a lungul timpului să-și controleze emoțiile și, oricum, nu e cazul să înceapă să spună adevărul tocmai acum, când s-ar putea să fie respinși. Așa că vor trăi o poveste de iubire ca în filme, cu nopți albe, aventuri și mulți copii, doar că în imaginația lor. În tot acest timp, persoana care le-a furat inima nici nu va bănui ce se întâmplă cu adevărat. În mod bizar, Peștii se vor mulțumi cu această situație. Iar dacă vor ajunge să fie și în realitate cu această persoană, cu atât mai bine. Bonus. 

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook