O privire seducătoare, câteva cuvinte frumoase și vreo două-trei promisiuni. De asta ai nevoie pentru a seduce trei zodii, plecând de la premisa că deja te plac, dar nu au curaj să facă primul pas. 

Însă, pe cât de ușor se lasă cucerite, pe atât de bine se pricep la a citi gânduri. Nu se vor îndrăgosti niciodată de o persoană nesinceră, cu intenții ascunse.

Articolul continua dupa recomandari

Rac

Dacă știi pe ce butoane să apeși, femeile din zodia Rac sunt chiar simplu de sedus. Nu-și doresc întâlniri complexe, cadouri scumpe sau gesturi impresionante, ci o atmosferă romantică, în care să se simtă iubite. Partea bună este că o cină gătită acasă, o melodie lentă și un schimb de priviri care promite o noapte ceva mai lungă le va da peste cap, partea rea e că vor simți imediat dacă au de-a face cu o persoană prefăcută. De reținut că nativii din Rac nu vor face niciodată primul pas, nici când li se topește inima, așa că va trebui să-i zgudui puțin pentru a le scoate la iveală sentimentele. Cel mai probabil vor recunoaște pe loc că s-au îndrăgostit iremediabil. 

Săgetător

Săgetătorii sunt simpli în dorințele lor, dacă stai să-i întrebi. Vor să râdă cu gura până la urechi, dacă e posibil și între așternuturi. Așa că nu vor stinge lumina cu nicio persoană care-și dă prea multă importanță sau pare morocănoasă. Femeile din Săgetător sunt cunoscute pentru personalitatea lor jucăușă și bizară, așa că nu ai nicio șansă să le cucerești până când nu le vezi comportându-se ca un copil de patru ani, ceva mai mare ca dimensiuni. Abia atunci vor lăsa garda jos, pentru a duce joaca la un cu totul alt nivel. Pe cât de simplu, pe atât de greu. 

Pești

Peștii cred orice le spui. Își pun inima pe tavă, o leagă cu fundiță roșie și fac cadou oricui le promite o viață petrecută împreună. Femeile din zodia Pești chiar cred că oamenii sunt sinceri, spun ceea ce simt, și fac ceea ce spun, așadar nu există niciun motiv pentru a da înapoi. Pentru ele, dragostea e totul. Un simplu schimb de priviri și o îmbrățișare le sunt suficiente pentru o poveste de iubire care să dăinuie o viață. Ușor de cucerit, însă numai de către cei cu intenții sincere. Intuiția Peștilor este legendară și are capacitatea de a surprinde până și cel mai mic gest fals.