Prima poveste de dragoste este definitorie, ar spune unii, pentru felul în care veţi primi viaţa, pentru modul în care veţi gestiona alte relaţii şi pentru cum veţi înţelege că trebuie să vă creaţi o familie. De multe ori, prima iubire nu durează, ci este ca o lecţie de viaţă foarte importantă care ne căleşte şi ne facem să înţelegem... ce este mai exact acest sentiment. 

Sunt trei zodii însă, care vor ajunge la concluzia că prima lor iubire este cea adevărată, fără de care nu pot trăi, iar în 2019, vor încerca să se împace cu sufletul lor pereche. 

Articolul continua dupa recomandari

Leu

Odată ce s-au îndrăgostit, Leii se schimbă pentru totdeauna. Oricât ar încerca, nu vor putea da uitării acea frumoasă poveste de dragoste şi mereu vor fi cu gândul “Ce-ar fi fost dacă lucrurile ar fi mers cum trebuie?” În acest an, nativii Leu vor accepta să încerce să reaprindă acea flacără demult lăsată să se stingă şi vor încerca să îşi transforme povestea într-una cu final fericit. Cine ştie, poate până la urmă greşelile vor fi date uitării şi veţi înţelege că sunteţi făcuţi unul pentru celălalt.

Fecioară

Fără teamă, Fecioara ar trebui să aibă curaj şi să repare o relaţie stricată din cauza unor certuri minore, nesemnificative. Practic, nici nu vă puteţi aduce aminte de ce aţi pus punct. Şi since,r nici nu mai contează, pentru că în acest an aveţi ocazia să o luaţi de la capăt. Nu vă fie teamă, sentimentele s-ar putea să fie intacte şi de cealaltă parte. Ba chiar mai mult, s-ar putea ca vechea voastră iubire să vă aştepte încă, cu aceeaşi sclipire în ochi şi cu acelaşi tremur de fluturi în stomac.

Balanţă

Poate că în trecut lucrurile stăteau diferit, poate aveaţi alte aşteptări de la o relaţie şi în general, de la viaţă. Se prea poate însă ca aceste lucruri să se fi aşezat într-o ordine asimetrică şi să înţelegeţi o dată pentru totdeauna că prima voastră iubire este şi ultima. Nu vă fie teamă de reacţia persoanei de care v-aţi îndrăgostit acum ceva timp, şansele ca aceasta să se gândească în continuare la voi şi să vrea să vă împăcaţi sunt enorme. Aveţi curaj, astrologii întrevăd veşti bune în această direcţie.