Pentru prima oară, procurorii au analizat în detaliu profilul criminalilor din România. Cine sunt autorii, unde sunt comise cele mai multe omoruri, care sunt motivele din spatele violenţelor şi, atenţie, ce zodii au comis cele mai multe atacuri mortale. Criminalitatea este în creştere. În fiecare an, sunt luate cel puţin 300 de vieţi.

Studiul criminologic este realizat chiar de procurorii Parchetului General, unde ajung cele mai grave cazuri.

Articolul continua dupa recomandari

Aceştia ne oferă un tablou al infracţiunilor şi faptelor penale comise în România, între 2011 şi 2015. Vorbim despre un fenomen care ia amploare. În cinci ani, au fost comise peste 2500 de crime.

Iar dintre cei peste 3000 de infractori, bărbaţii deţin o majoritate covărşitoare, doar 164 de fapte fiind comise de femei.

Poate cea mai interesantă clasificare, este pe zodii. Pe primul loc sunt nativii din zodia Berbec, urmaţi de cei născuţi în Taur, Rac sau Gemeni.

Acestora le-au căzut, cel mai frecvent, victime din zodiile: Leu, Fecioară şi Gemeni.

Unii dintre criminali se apropiau de pensie la data comiterii faptelor, în timp ce alţii nu erau încă majori. Cei mai mulţi lucrează în agricultură şi în mare parte dintre ei locuiesc la sate.

Îngrijorător este şi faptul că cele mai multe dintre omoruri au fost comise pe stradă. Aproape 30 la sută dintre ele.

Specialiştii vorbesc şi despre "criminalitatea de weekend". Sunt mai multe violenţe sâmbăta şi duminica, când consumul de alcool este mai ridicat.

Motivele sunt gelozia şi răzbunarea, dar există şi cazuri când sunt luate vieţi fără o explicaţie.

Ce concluzie tragem? Violenţa este în creştere în România, nu într-o regiune sau alta, ci în toată ţara şi loveşte atât în zonele sărace, cât şi în cele cu potenţial economic. Ce facem dincolo de a contabiliza faptele? Avem nevoie de prevenţie, dar şi de măsuri urgente pe care să le aplicăm în legislaţie.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook