Regina Elisabeta a Doua a Marii Britanii a împlinit respectabila vârstă de 93 de ani. Aniversarea a coincis, în acest an, cu duminica Paştelui după calendarul catolic şi protestant. Suverana britanică a mers la biserică, unde a primit felicitări de la membrii familiei regale şi de la localnici. Potrivit tradiţiei, ziua de naştere a reginei este sărbătorită oficial în luna iunie, prin salve de artilerie şi o paradă militară. 

Regina Marii Britanii nu şi-a schimbat programul obişnuit de Paşte, deşi sărbătoarea a coincis cu ziua sa de naştere. A asistat la slujba celebrată la capela Sfântului George, din incinta castelului Windsor.

Articolul continua dupa recomandari

La sosire, membrii familiei regale, în frunte cu prinţii William şi Harry, s-au aliniat pentru a-i adresa felicitări. Au lipsit, motivat, soţul reginei, ducele de Edinburgh, care, la 97 de ani, şi-a redus activitatea oficială, şi soţia lui Harry, Meghan, care ar putea naşte oricînd în aceste zile. La ieşirea din capelă, suverana a avut o surpriză: doi copii au aşteptat-o cu flori iar un cor de localnici i-a cântat "La mulţi ani".

Regina şi-a sărbătorit, cel mai probabil, aniversarea în cadru privat, tot alături de familie.

Încoronată la vârsta de 25 de ani, în 1953, Elisabeta a Doua este monarhul cu cea mai îndelungată domnie din întreaga istorie a Marii Britanii. Ea are patru copii, opt nepoţi şi şase strănepoţi, cărora li se va adăuga în curând primul moştenitor al prinţului Harry.

Conform unei tradiţii care datează de peste 250 de ani, aniversarea regilor britanici este sărbătorită, oficial, în luna iunie, indiferent care este ziua lor de naştere reală. Motivul este că, în iunie, vremea este, în general, mai frumoasă şi, prin urmare, mai potrivită pentru festivităţi.