Votul pe acordul pentru Brexit a fost amânat de Parlamentul britanic, reunit într-o sesiune extraordinară. Premierul Boris Johnson este obligat să trimită o scrisoare la Bruxelles și să ceară amânarea Brexitului până în ianuarie 2020. Prim-ministrul a replicat însă sfidător că nu va negocia cu UE o nouă amânare și va cere din nou un vot pe acord săptămâna viitoare.

Camera Comunelor s-a reunit într-o sesiune extraordinară, de weekend, pentru a-și da votul pe acordul pentru Brexit, însă, situația a evoluat cu totul diferit față de cum se aștepta Premierul Boris Johnson.

Articolul continua dupa recomandari

De ce a fost amânat votul

Un parlamentar independent, fost conservator, a introdus un amendament care prevede ca votul pe acordul pentru Brexit să nu aibă loc până când nu va fi aprobată de Parlament toată legislația necesară.

Acest amendament a fost astfel supus votului și a primit susținerea majorității deputaților britanici. În urma aprobării amendamentului, votul pe acordul cu UE nu a mai putut avea loc, ci trebuie amânat, la fel și Brexit-ul.

Conform unei alte legi adoptate de parlamentari în septembrie, Benn Act, Premierul Boris Johnson este nevoit chiar pe 19 octombrie să scrie o scrisoare Uniunii Europene, în care să ceară amânarea Brexit-ului până în ianuarie 2020.

Boris Johnson respinge amânarea Brexit-ului

Într-o declarație după vot, Boris Johnson a transmis parlamentarilor că nu va negocia cu UE un nou termen de amânare a ieșirii din UE.

Premierul a anunțat că va cere un vot pentru acord săptămâna viitoare, într-o încercare de a evita amânarea și de a obține ca Brexit să aibă loc totuși pe 31 octombrie.

- Acest articol este în curs de actualizare -