John Vincent, un veteran de război din New Mexico, Statele Unite ale Americii, a fost diagnosticat cu cancer, iar ultima lui dorinţă a fost să-şi mai vadă o dată câinele.

Vincent s-a internat într-un centru hospice din Albuquerque, după ce a fost găsit cu cancer în fază terminală, pentru a primi îngrijiri paliative în ultimele zile din viaţa sa.

Articolul continua dupa recomandari

În momentul în care s-au revăzut, veteranul şi câinele au început să plângă

Conform Metro Online, starea de sănătate a lui Vincent s-a degradat de la o zi la alta, astfel că, săptămâna trecută, medicii l-au întrebat dacă are vreo ultimă dorinţă.

Iar bărbatul de 69 de ani, care a luptat inclusiv în războiul din Vietnam, i-a impresionat până la lacrimi când le-a spus că vrea să-şi vadă pentru ultima dată câinele, pe Patch, un yorkshire terrier.

Vincent, care nu are rude, l-a adoptat pe Patch de la vecinul său, în 2014, dar a trebuit să-l lase la un adăpost înainte să se interneze în centrul hospice.

Însă cei de la Albuquergue Animal Welfare i-au respectat dorinţa şi l-au dus pe Patch la spital, pentru o ultimă întâlnire cu stăpânul său.

După ultima întâlnire cu veteranul, câinele a fost dat spre adopţie

Când a ajuns în braţele lui Vincent, atât bărbatul, cât şi câinele au început să plângă, într-un moment deosebit de emoţionant.

Veteranul de război a profitat de ocazie şi şi-a amintit că "l-am adoptat când câinele vecinului meu a făcut pui. Era cel mai mic şi mi s-a părut potrivit pentru că aş fi vrut un câine pe care să-l pot plimba cu bicicleta. I-am spus Patch tocmai pentru că eu eram poreclit aşa din cauza părului pe care îl aveam pe piept. Şi aşa am devenit fraţii Patch".

La despărţire, veteranul de război şi-a dat acordul ca animalul său de companie să fie dat spre adopţie.