Noua lege anti-avort, deosebit de restrictivă, adoptată în statul Alabama, stârneşte un val de proteste în Statele Unite. De la oameni de rând până la membri ai Congresului şi vedete ale muzicii şi filmului, nenumărate voci îşi exprimă indignarea şi chiar oroarea. Legea, care mai trebuie aprobată de guvernatorul statului, prevede interzicerea avortului chiar şi în cazurile de viol sau incest.

Proiectul de lege adoptat în Alabama interzice, practic, avortul, cu excepţia cazurilor în care sănătatea mamei este pusă în pericol. Iar medicii care nu se supun vor putea fi condamnaţi chiar şi la 99 de ani de închisoare. Cele mai puternice reacţii au venit din partidul democrat, mai ales de la femei.

Articolul continua dupa recomandari

Chiar şi republicanii, care, în principiu, se opun avortului, consideră că legea merge mult prea departe.

Între timp, vedetele reacţionează pe reţelele sociale. "Pedeapsă mai mare pentru doctorii care fac avorturi decât pentru violatori? Este o ruşine şi mă rog pentru toate femeile şi fetele care suferă din cauza acestui sistem", a scris Lady Gaga.

Bărbaţii sunt şi ei indignaţi: "Este absolut de necrezut. Iată de ce trebuie să votaţi", a scris Chris Evans.

Alabama nu este, însă, singurul stat care a lansat o ofensivă împotriva dreptului la întreruperile de sarcină. Legislativul din Missouri a votat pentru interzicerea avorturilor după primele opt săptămâni. Iar în Georgia, termenul este de numai şase săptămâni, când multe femei nici nu-şi dau, încă, seama că sunt însărcinate.

Activiştii pentru drepturile omului vor ataca noile legi în justiţie. Cazul va ajunge, probabil, la Curtea Supremă. În 1973, aceasta a decis că avortul este un drept constituţional. Dar acum, cu o nouă componenţă, instanţa supremă şi-ar putea schimba hotărârea.