Nici bine nu a intrat Europa în noul an, că furtunile de zăpadă au răvăşit o bună parte din continent. Un val de ger arctic se îndreaptă spre sud-estul şi vestul Europei, avertizează meteorologii. În zonele turistice ale Greciei, un ciclon format în Marea Egee va aduce precipitaţii abundente şi valuri violente.

În doar o săptămână, vremea extremă a schimbat peisajul în aproape toată Europa. Ninsorile şi gerul au înlocuit soarele blând de zilele trecute, din centrul şi sudul Italiei. Acolo unde oamenii abia se mai pot deplasa din cauza troienelor. Este o privelişte de care locuitorii din Napoli au parte foarte rar. Stratul de zăpadă ajunge până la doi metri. Circulaţia cu maşina a devenit imposibilă.

Articolul continua dupa recomandari

Vântul este cel mai neplăcut. Continuă să viscolească zăpadă şi va ninge abundent din nou.

Iarna grea s-a dezlănţuit şi în Polonia. Mai mulţi meteorologi au rămas blocaţi într-o staţie montană de acolo. A fost nevoie de câteva ore pentru ca echipele de salvare să ajungă la ei.

În Grecia, destinaţiile preferate de români se află acum sub nămeţi şi sunt ameninţate de un ciclon format în Marea Egee. Fenomenul va aduce lapoviţă, ninsoare şi rafale de vânt cu o viteză de peste 100 de kilometri pe oră. Iar valurile din apropierea ţărmului ar putea ajunge chiar la 12 metri înălţime.

Într-o faimoasă staţiune de schi din Austria, zăpada trece deja de brâu, iar mâine va ninge şi mai mult, spun specialiştii.

După un an 2018 foarte călduros, şi Finlanda are parte acum de zile cu rafale puternice, care au lăsat mii de locuinţe fără electricitate.

Europa ar trebui să se pregătească pentru şi mai multă zăpadă în săptămânile care vin, dar şi pentru temperaturi foarte scăzute, atrag atenţia meteorologii.