Unul din patru japonezi, cu vârste între 20 şi 30 de ani este. virgin. Vorbim de cei care locuiesc chiar în Japonia. Potrivit unui studiu, aceştia îşi încep viaţa sexuală mult mai târziu decât conaţionalii care sunt stabiliţi în Marea Britanie sau în Statele Unite. Dincolo de statistica ce ar putea să stârnească zâmbete, problema e una de interes naţional, pentru că natalitatea în scădere face ca populaţia Japoniei să îmbătrânească rapid.

Sexul în sine este încă un subiect tabu în Japonia. Asta deşi industria de filme pentru adulţi care activează acolo produce miliarde de dolari anual. În societate, însă, intimitatea este văzută drept un lucru stânjenitor, iar tinerii se feresc să vorbească despre asta. O simplă declaraţie de iubire poate fi considerată jenantă.

Articolul continua dupa recomandari

Însă dincolo de sentimente, problema relaţiilor intime este acum una de interes naţional, potrivit specialiştilor în sănătate publică de la Universitatea din Tokyo, care au realizat studiul analizând date strânse timp de trei decenii. Şi asta pentru că natalitatea în Japonia este în scădere, iar populaţia se confruntă cu o rată de îmbătrânire rapidă. În ciuda temerilor specialiştilor, inhibiţiile persistă.

Studiul arată că numărul femeilor japoneze cu vârste între 18 şi 39 de ani care nu şi-au început viaţa sexuală a crescut la 24,6%, în 2015, faţă de 21,7 procente - atât cât măsura în anul 1992. Şi, surpriză sau nu, bărbaţii cu aceleaşi vârste care nu s-au arătat preocupaţi de sex sunt chiar mai mulţi: 25,8%.

Cercetătorii mai spun că nu doar tinerii care nu sunt într-o relaţie şi-au pierdut interesul faţă de sex, ci şi cei care sunt căsătoriţi sau au un partener stabil. Iar o posibilă explicaţie pentru fenomen vine tocmai din industria porno extrem de dezvoltată. Aşadar, potrivit experţilor, consumul de filme pentru adulţi în exces poate fi un motiv pentru care tinerii refuză să mai interacţioneze cu alte persoane.