Un camion cu 20 de tone de peşte s-a răsturnat pe marginea drumului. Şoferul a încercat să evite un accident, după ce un autoturism i-a tăiat faţa, dar, din cauza balansului, a pierdut controlul volanului.

După o manevră bruscă de frânare, pe autostrada 20, în apropiere de Rostock, şoferul unui camion polonez plin cu şprot a ajuns în şanţ. Peştele era transportat într-o remorcă şi prelata de deasupra s-a rupt, astfel că peştele s-a împrăştiat inclusiv pe şosea, pe o suprafaţă de peste 300 de metri pătraţi.

Articolul continua dupa recomandari

Şoferul a scăpat fără răni, dar a fost amendat pentru neasigurarea mărfii şi pentru supraîncărcarea remorcii.

Este al patrulea accident cu camioane pline de şprot produs în acest an în nordul Germaniei.