Turcia i-a cerut ambasadorului israelian să părăsească ţara după ce forţele israeliene au ucis 60 de palestinieni şi au rănit alţi 2.400 în timpul protestelor de luni de la graniţa cu Fâşia Gaza.

"Ambasadorul Israelului a fost informat că trimisul nostru în Israel a fost chemat înapoi pentru consultări şi că ar fi potrivit ca şi el să se întoarcă în ţara sa pentru o vreme”, a declarat o sursă din Ministerul de Externe din Turcia.

Articolul continua dupa recomandari

Preşedintele turc Tayyip Erdogan a descris incidentele de luni drept un genocid şi a numit Israelul un stat terorist. De asemenea, Erdogan a anunţat că vineri va avea loc un marş pentru a protesta faţă de uciderea palestinienilor.

Purtătorul de cuvânt al guvernului turc, Beikr Bozdag, a afirmat că marşul de vineri de la Istanbul "va arăta din nou că turcii nu rămân în tăcere când este vorba despre nedreptate şi cruzime şi că apară victimele”.

De asemenea, Bozdag a declarat în faţa Parlamentului că Turcia consideră Statele Unite la fel de responsabile pentru violenţele de luni. "Sângele palestinienilor nevinovaţi se află pe mâinile Statelor Unite. SUA sunt parte din problemă, nu din soluţie”, a declarat el. 

La rândul său, premierul turc Binali Yildirim a spus că ţările musulmane ar trebui să îşi analizeze legăturile cu Israelul după violenţele de luni.

Turcia şi Africa de Sud şi-au rechemat ambasadorii din Israel, după ce militari israelieni au ucis 59 de plaestinieni şi au rănit alţi 2.400 - dintre care 1.350 prin împuşcare - la bariera de securitate dintre Israel şi Fâşia Gaza, luni, în confruntări cu manifestanţi contra inaugurării Ambasadei Statelor Unite la Ierusalim.

Este vorba despre cea mai sângeroasă zi a conflictului israeliano-palestinian de la războiul din 2014 în Fâşia Gaza.

Conducerea palestiniană a denunţat un ”masacru”, iar premierul israelian a justificat recursul la forţă prin dreptul Israelului de a-şi apăra frontierele de acţiuni ”teroriste” ale mişcării Hamas, aflată la guvernare în Fâşia Gaza şi cu care Israelul a purtat trei războaie din 2008.

Aceste evenimente au provocat o puternică îngrijorare a comunităţii internaţionale.

Sursa: News.ro