Două insule spaniole au fost lovite de un tsunami, luni dimineaţă, iar imaginile distrugerilor provocate de valurile înalte de câţiva metri au reamintit tuturor de forţa naturii.

Potrivit imaginilor publicate de turiştii surprinşi de fenomenul extrem, valurile înalte de aproximativ doi metri au lovit părţi din plajele insulelor Majorca şi Menorca, situate în Marea Balearelor.

Articolul continua dupa recomandari

Plajele au fost rapid inundate, iar turiştii au fugit să se adăpostească.

Puterea valurilor a fost atât de intensă încât apa a ajuns pe străzile celebrelor staţiuni.

Mai multe ambarcaţiuni, dar şi maşini, au fost luate de ape şi purtate zeci de metri.

Potrivit Daily Mail, nicio persoană nu a fost rănită ca urmare a tsunami-ului care a lovit cele două insule.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook