Donald Trump şi-a reluat criticile la adresa Germaniei şi şi-a reiterat cererea dublării cheltuielilor cu Apărarea, în a doua zi a unui summit NATO la Bruxelles.

”Germania tocmai a început să plătească Rusiei, ţara de care vrea să se apere, miliarde de dolari în contul nevoilor sale în (domeniul) energiei provenind de la un nou gazoduct ce provine din Rusia. Este inacceptabil!”, a scris joi dimineaţa Trump pe Twitter.

Articolul continua dupa recomandari

”Toate ţările NATO trebuie să-şi respecte angajamentul de 2%, iar asta trebuie până la urmă să treacă la 4%! ”, a subliniat el în tweet.

Donald Trump i-a îndemnat miercuri pe aliaţii Statelor Unite să aloce 4% din PIB cheltuielilor cu Apărarea. Această cerinţă nu este nouă.

Locatarul casei Albe a formulat-o deja anul trecut, însă ea este dublată acum de critici virulante la adresa aliaţilor NATO, cărora le reproşează că nu plătesc destul, mai ales Germania.

”Exigenţa lui Trump nu este serioasă şi nu se înscrie în politica oficială a Statelor Unite. Însă ea subminează sensul declaraţiei comune a summitului NATO şi subliniază că nicio creştere a cehltuielilor nu este susceptibilă să-l satisfacă pe Trump”, apreciază analistul Erik Brattberg, directorul Programului Europe de la Fundaţia Carnegie.

La sosirea, joi dimineaţa, la reuniuni dedicate Ucrainei, Georgiei, Afganistanului şi Irakului, liderii NATO au depus eforturi să sublinieze atmosfera ”pozitivă” a discuţiilor.

Preşedintele Trump ”era bine dispus şi a spus că Europa este un continent pe care-l apreciază. Discuţiile au fost bune”, a dat asigurări premierul luxembughez Xavier Bettel.

Preşedinta croată Kolinda Grabar-Kitarovic a catalogat atmosfera la cina de miercuri drept ”pozitivă şi constructivă”.

”Avansăm reuniunile de lucru au decurs bine ieri (miercuri) seara cu privire la diverse subiecte de pe ordinea de zi”, a subliniat preşedintele francez Emmanuel Macron.

”Vom continua în această dimineaţă lucrările într-o atmosferă mult mai clamă decât se spune şi cu o voinţă de a menţine unitatea NATO, modernizarea instanţelor sale, reacţia la noi ameninţări, aşa cum NATO a făcut în ultimii ani. Deci, calm, rigoare este ceea ce le datorăm forţelor noastre armate”, a adăugat el.

Pe agenda zilei se află o reuniune a Consiliului Atlanticului de Nord cu Georgia şi Ucraina şi o întâlnire cu naţiuni partenere în cadrul Operaţiunii NATO ”Susţinere Hotărâtă” în Afganistan.

Donald Trump, care a venit pornit miercuri la summit, a deschis ostilităţile atacând Germania cu o virulenţă fără precedent.

”Germania este complet controlată de Rusia (...), ea este prizoniera Rusiei”, a tunat el, într-o tiradă de o duritate fără precedent la acest tip de reuniuni între aliaţi.

El a insistat după aceea ca aliaţii să respecte angajamentul pe care şi l-a asumat de a aloca Apărării 2% din PIB până în 2024, după care le-a cerut să crească aceste cheltuieli la 4% din PIB.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a omis subiectul în conferinţa sa de presă de la sfârşitul zilei. ”Să începem cu cei 2%, în vederea cărora mai sunt multe eforturi de făcut”, a subliniat el.

Sursa: News.ro