Tragedie fără margini în Italia. Maia, o tânără mamă de 28 de ani, a murit la o săptămână după ce s-a înecat cu mâncare. Drama este cu atât mai cumplită cu cât femeia era însărcinată în 7 luni, iar medicii nu i-au putut salva nici copilul.

Maia Croitoru, originară din Republica Moldova, era plecată cu soțul ei în Italia de 9 ani și lucra ca îngrijitoare. Cei doi aveau un băiețel de 2 ani, iar un al doilea era pe drum.

Articolul continua dupa recomandari

În seara zilei de 2 iunie, Maia s-a înecat cu mâncare în timp ce stătea la masă împreună cu sora ei, în casa sa din via dell’Asilo din Roncafort, în Trentino.

O îmbucătură înghițită greșit și tractul respirator al tinerei mamei s-a blocat, sufocând-o.

Ambulanța care a sosit în câteva minute a transportat-o de urgență la spitalul Santa Chiara din Trento, unde medicii au decis să facp o operație de cezariană în încercarea de a salva copilul, care rămăsese mai mult timp fără oxigen.

Însă, din păcate, după patru zile de la cezariană, băiețelul, pe care părinții doreau să-l boteze Cristian, a decedat, scrie l’Adige.it.

După o săptămână de comă, s-a stins și Maia, deoarece lipsa de oxigen a provocat daune ireversibile la nivelul creierului.

Soțul acesteia, Victor, distrus de durere, a autorizat donarea organelor tinerei femei, notează presa locală.