O tânără a murit la scurt timp după ce a fost muşcată de un căţel infectat cu rabie găsit abandonat pe stradă, în timp ce se afla în vacanţă, în Filipine.

Birgitte Kallestad, în vârstă de 24 de ani, era în vacanţă cu prietenii în Filipine când a găsit un căţeluş pe stradă, conform declaraţiilor date de familie.

Articolul continua dupa recomandari

Câinele ar fi fost infectat cu rabie, iar puiul a muşcat-o pe tânără în timp ce îl transporta înapoi în staţiunea lor.

Birgitte a început să se simtă rău imediat ce s-a întors în Norvegia, ţara natală, iar luni a murit la spitalul unde care lucra.

„Draga noastră Birgitte iubea animalele. Frica noastră este că această tragedie se poate întâmpla şi altora care au o inimă caldă ca a ei” a declarat un membru al familiei.

Conform BBC, Guvernul norvegian nu obligă vaccinările împotriva rabiei pentru cetățenii care călătoresc în Filipine, însă familia lui Kallestad a cerut acum o modificare a legii.

"Dacă putem realiza acest lucru, moartea ei poate salva alte vieţi", a mai adăugat familia.

Rabia este tratabilă, dar lăsată netratată ea poate provoca o infecție a creierului și a sistemului nervos care poate fi fatală. Boala ucide mii de oameni în fiecare an, mai ales în Asia și Africa, unde este predominantă.